CSU Târgoviște a început noul sezon competițional 2026–2027 din Divizia A Handbal Masculin cu un meci spectaculos și plin de suspans, disputat pe terenul formației CS Dinamo București.
Handbaliștii târgovișteni au făcut o partidă curajoasă și au demonstrat încă din prima etapă că sunt pregătiți să lupte de la egal la egal cu adversari puternici. Mai mult decât atât, la pauză, CSU Târgoviște conducea cu 23–19, după o primă repriză excelentă.
Meciul a rămas deschis până în ultimele minute, iar băieții noștri au fost aproape de un rezultat mare. Finalul a aparținut însă gazdelor, care au reușit să gestioneze mai bine momentele decisive și să se impună la o diferență minimă.
CS Dinamo București – CSU Târgoviște 40–38
Doar două goluri au făcut diferența într-un duel în care CSU Târgoviște a arătat caracter, curaj și multă determinare.
Chiar dacă punctele au rămas la București, evoluția echipei târgoviștene reprezintă un semnal important pentru ceea ce urmează în acest sezon.
Capul sus, băieți! Sezonul este lung, iar dacă acesta este nivelul de luptă pe care îl va arăta CSU Târgoviște, cu siguranță vom avea parte de multe meciuri frumoase și rezultate importante!


