Noile prevederi din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor au fost discutate de reprezentanții administrației județene și ai primăriilor din Dâmbovița, în cadrul unei întâlniri de lucru organizate de Consiliul Județean Dâmbovița.
La reuniune au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, arhitectul-șef al județului, Alexandrina Soare, precum și primari și reprezentanți ai structurilor de specialitate din administrațiile locale.
Discuțiile s-au concentrat asupra principalelor schimbări aduse de noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, dar și asupra responsabilităților care revin administrațiilor locale odată cu intrarea în aplicare a noilor prevederi.
Un capitol important al întâlnirii a fost reprezentat de perioada de tranziție și de măsurile pe care primăriile trebuie să le aibă în vedere pentru ca serviciile de specialitate să fie pregătite să aplice noile reguli.
„Sunt schimbări importante pe care administrațiile publice locale trebuie să le cunoască, iar aplicarea corectă și unitară a noilor reguli este esențială pentru activitatea primăriilor, pentru investiții și, mai ales, pentru oameni”, a transmis Corneliu Ștefan.
Reprezentanții administrației județene au subliniat importanța unei aplicări cât mai unitare a noilor prevederi la nivelul județului, în condițiile în care domeniul urbanismului și construcțiilor are un impact direct asupra investițiilor publice și private, dezvoltării localităților și solicitărilor formulate de cetățeni.
Consiliul Județean Dâmbovița va continua să sprijine administrațiile locale prin structurile de specialitate, astfel încât perioada de trecere la noul cadru legislativ să fie cât mai bine pregătită.
Prin aceste demersuri se urmărește o mai bună coordonare între administrațiile locale și o aplicare clară și unitară a noilor reguli în domeniul urbanismului și construcțiilor.


