Școala siguranței Tedi a început a început, învățătorii sunt invitați să-și înscrie elevii în program .
Școala siguranței Tedi este un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi și care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I și are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor.
Ca o noutate, anul trecut a fost introdus un capitol suplimentar, „Igiena corpului şi a minţii”, alcătuit atât din noțiuni teoretice cât şi din activități şi exerciții menite să le ofere elevilor, cadrelor didactice şi părinților un sentiment de siguranță referitor la contextul pandemic actual.
Din nou în bancă pentru lecții despre siguranță
Online sau offline, un lucru este sigur: lecțiile lui Tedi pentru siguranța elevilor de clasa I se vor desfășura. În anul școlar 2021-2022, elevi din toată țara sunt așteptați să participe la lecții. Tedi îi invită pe toți profesorii învățători să-și înscrie clasele în program.
Participarea la program este gratuită şi se realizează pe baza înscrierii de către învățători pe site-ul www.scoalatedi.ro. Termen limită pentru înscrieri: 31 octombrie 2021.

