Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Administrația Națională de Meteorologie beneficiază de fonduri europene pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului național de monitorizare și avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecției vieții și a bunurilor materiale.
Bugetul proiectului este de 28,33 milioane lei.
Obiective:
• Creșterea calității prognozelor și avertizărilor privind fenomene meteo severe, prin modernizarea sistemelor de vizualizare-diseminare, comunicații și securitate;
• Îmbunătățirea performanțelor tehnice a 3 radare meteo, prin înlocuirea receptoarelor analogice cu unele digitale;
• Modernizarea a 45 de stații meteorologice din cadrul rețelei naționale;
• Îmbunătățirea gestionării datelor, prin implementarea unui sistem Climate Data Management System modernizat, folosind standarde de reprezentare geospațială;
• Optimizarea prognozelor de scurtă și foarte scurtă durată, prin modernizarea sistemului de asimilare de date și a aplicațiilor operaționale.
Proiectul va fi implementat până la sfârșitul lunii iulie 2021.