Comuna Niculești are parte de o veste extraordinară! Primarul Dorinel Soare a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Energiei pentru realizarea unui parc fotovoltaic în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
Această investiție va sprijini producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum, destinată instituțiilor publice din comună. Parcul fotovoltaic va contribui semnificativ la reducerea costurilor cu energia electrică, iar în multe cazuri, aceste instalații pot acoperi până la 70% din necesarul de energie al Primăriei, școlilor și iluminatului public.

Acest proiect reprezintă o mare realizare pentru comuna Niculești, aducând beneficii pe termen lung atât din punct de vedere economic, cât și ecologic. Energia regenerabilă nu doar că va reduce cheltuielile, dar va sprijini și tranziția spre un mediu mai curat și mai sustenabil.
Niculești se alătură astfel localităților care își adaptează infrastructura la cerințele viitorului, investind în surse de energie verzi și eficiente. O adevărată oportunitate pentru comunitate!