În această dimineață, Primăria Orașului Titu a desfășurat o acțiune de tratamente aviochimice pe raza localității, în vederea combaterii insectelor dăunătoare, intervenția fiind realizată în funcție de condițiile meteorologice.

Acțiunea a avut ca scop reducerea populației de țânțari, muște, omizi și gândaci, contribuind astfel la creșterea confortului cetățenilor și la protejarea sănătății publice.

Pentru efectuarea tratamentelor a fost utilizat insecticidul AQUA-K-OTHRINE EW 20, produs avizat de Ministerul Sănătății, special conceput pentru tratamente avio și aplicări ULV.

Reprezentanții administrației locale precizează că produsul utilizat nu prezintă riscuri pentru oameni sau pentru mediul înconjurător atunci când este aplicat conform normelor în vigoare. Totuși, acesta este toxic pentru albine și organismele acvatice, motiv pentru care apicultorii au fost informați să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine pe durata intervenției.

Prin această acțiune, autoritățile locale urmăresc diminuarea disconfortului creat de insecte și menținerea unui mediu mai sigur și mai plăcut pentru locuitorii orașului.


