Tradiția se păstrează cu sfințenie la Mănăstirea Nucet cu ocazia sărbătorii creștine Izvorul Tămăduirii, eveniment care marchează și Ziua comunei Nucet.
Anul acesta, sute de credincioși au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiată de ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în ziua de vineri, 21 aprilie. După încheierea slujbei, în sunetele de clopote și toacă, credincioșii s-au îndreptat către „Fântâna de Leac”, situată în pădure, unde a avut loc sfințirea apei, cunoscută și ca Aghiasma mică, iar oamenii au luat apă sfințită.

După evenimentul religios, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Primăria comunei Nucet, au organizat un spectacol extraordinar în cinstea zilei comunei. Pe scenă au urcat artiști dâmbovițeni renumiți precum Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea, Loredana Dobrescu și Ansamblul Chindia. De asemenea, au fost invitați speciali Taraful Cleante, Taraful de la Vărbilău și Diana Matei.

Artiștii au fost acompaniați de Orchestra Populară „Chindia”, sub conducerea dirijorului Ionuț Dumitrescu. În tradiție, micii artiști de la Ansamblul „Cununa Nucetului” au oferit un spectacol deosebit. La eveniment au fost prezenți primarul Luisa Bărboiu, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, parlamentari, șefi de deconcentrate, primari din localitățile învecinate, consilieri județeni și consilieri locali, alături de comunitatea locală.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News