Vești bune pentru copii și părinți! Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează în perioada 3–14 august 2026 programul „Vacanța la Muzeu”, o serie de ateliere educative și interactive dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
Timp de două săptămâni, participanții vor avea ocazia să descopere istoria, tradițiile și arta într-un mod atractiv, alături de specialiștii muzeului, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”.
Ce îi așteaptă pe copii?
3–7 august
Împletim și despletim – atelier de împletit tradițional;
Potcoava Norocoasă – tradiții și obiceiuri românești;
Mozaic din hârtie – creativitate și reciclare;
Ghid de lectură a unei opere de artă – Sculptura;
Micii Tipografi – atelier de tipografie medievală.
📅 10–14 august
O zi din viață în preistorie;
De-a dacii și romanii;
La curtea lui Vlad Țepeș;
Unirea pe înțelesul tuturor;
Hai la târg! – Târgul Moșilor de la Târgoviște.
Participarea este gratuită, iar activitățile se desfășoară de luni până vineri, între orele 09:00 și 12:00.
Locurile sunt limitate la 30 de participanți, iar fiecare copil poate alege maximum cinci activități din cele zece propuse.
Înscrierile se fac de către un părinte sau bunic la numărul 0736.394.086, de luni până vineri, între orele 08:00 și 15:30.
Programul reprezintă o oportunitate excelentă pentru copii de a-și petrece vacanța într-un mod educativ, creativ și distractiv, descoperind patrimoniul și istoria într-un cadru prietenos.


