Corpul K al Universităţii Valahia, a găzduit Adunarea Generală a Crucii Roşii Dâmboviţa .
Invitatul de onoare de la centru, a fost dr. Victoria Mihăescu, director Programe la Societatea Naţională de Cruce Roşie din România.

Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa are, de joi,21 martie 2019, un nou presedinte, în persoana preotului Ionuţ Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgovişte.
Preotul Ionuţ Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgovişte şi-a prezentat noua strategie de priorităţi pentru funcţia de preşedinte al Crucii Roşii Dâmboviţa.
Ideea centrală a mesajului transmis de părintele Ionuţ Ghibanu -Omul mai presus de toate, omul înainte de toate, cu ajutorul lui Dumnezeu și al semenilor, aceasta este esența mandatului meu și a noului Comitet pe care l-a propus deoarece, cu toții trebuie să conștientizăm faptul că ființa umană este cea mai valoroasă resursă a societății noastre, iar Crucea Roșie are în vedere ajutorarea și sprijinirea omului în toate situațiile dificile de viață.
Au urmat mesajele oficialităţilor judeţului Dâmboviţa.
Adunarea Generală, constituită statutar, a ales prin vot secret noua conducere: un nou preşedinte –pr. Ionuţ Ghibanu, cinci vicepresedinţi – deputatul Corneliu Ştefan , Floris Lăzărescu, col. Viorel Matei- comandantul IJJ Dâmboviţa, conf.univ.dr. Calin Oros- rectorul Universităţii Valahia şi Georgică Dumitru. Noul Comitet este alcatuit 39 de membri şi un birou format din 13 membri, ce au un mandat de 4 ani.
Noul presedinte, în persoana preotului Ionuţ Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgovişte a ţinut să oferă diplome de recunoştinţă foştilor preşedinţi ai Crucii Roşii Dâmboviţa, Floris Lăzărescu şi Ivan Ivanoff.