Noi RESTRICȚII vor fi anunțate în cursul zilei de astăzi, ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) în care se vor decide noile restricții are loc astăzi. Printre propuneri este și interzicerea accesului la locul de muncă în cazul celor care nu sunt vaccinați sau nu au trecut prin boală. Totodată, sunt propuse o serie de restricții de circulație.
Printre măsurile care s-ar putea lua se numără și cea potrivit căreia certificatul verde ar putrea deveni obligatoriu la locul de muncă, atât la stat, cât și la privat.
Totodată, s-ar putea introduce și măsura potrivit căreia 50% din personal să își desfasoarea activitatea fizic la muncă, iar restul de 50% de acasă.
După cum președintele Iohannis a anunțat deja, școlile vor intra în vacanță, începân de luni, 25 octombrie, timp de două săptămâni.
Totodată, masca de protecție redevine obligatorie în toate spațiile.
În ce țări este OBLIGATORIU certificatul verde
ITALIA – Certificatul verde la locul de muncă este obligatoriu. Italienii care nu prezintă documentul pierd din salariu. Măsura este valabilă atât pentru angajații din sectorul public, cât și din cel privat. Angajații școlilor pot fi suspendați
FRANȚA– Certificatul verde este obligatoriu pentru orice lucrător din sănătate. Sancțiunile pot ajunge până la suspendarea salariului
GRECIA– Vaccinarea este obligatorie pentru toți angajații din sănătate
AUSTRIA– Pașaportul verde este obligatoriu dacă în birou lucrează mai mult de o persoană
RUSIA – Vaccinarea este obligatorie pentru toți cei din domeniile esențiale