ULTIMA ORĂ! DUPĂ CANICULĂ, COD GALBEN DE FURTUNI ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA, 24 iunie, ora 12:00 – 25 iunie, ora 10:00, instabilitate atmosferică temporar accentuată.
După câteva ore de CANICULĂ, Județul Dâmbovița va fi lovit de furtuni.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
După-amiaza și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.
Notă: Duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în centrul, sudul și estul țării.