Pe data de 14 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci, este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox.
În ziua Crucii, credincioșii țin un post riguros, deoarece Crucea simbolizează biruința asupra morții și păcatului și ne amintește de suferințele și moartea Domnului Iisus Hristos.
Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută și sub numele de Ziua Crucii, marchează două evenimente semnificative.
Primul este descoperirea Crucii și înălțarea ei în fața comunității de către episcopul Macarie al Ierusalimului în anul 335. Cel de-al doilea eveniment important este aducerea Sfintei Cruci de la perși în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Datorită acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi care sunt crucile tâlharilor răstigniţi odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos.
După această minune, Patriarhul a poruncit înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul. Când împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului în Persia. Sfânta Cruce a rămas aici timp de paisprezece ani, până când Hosroe a fost învins de împăratul Heraclie, care a dus sfânta cruce în Ierusalim.
Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News