Târgoviște îmbracă din nou straie de lumină și reculegere în Joia Mare, odată cu desfășurarea unei tradiții devenite simbol al comunității: „Calea Luminii”.
Evenimentul, organizat în fiecare an în preajma Sărbătorilor Pascale, va avea loc joi, 17 aprilie, și va transforma centrul municipiului într-un traseu sacru luminat de mii de lumânări aprinse, într-o atmosferă profundă de liniște și spiritualitate.

Calea Luminii este mai mult decât un eveniment cultural și religios – este un moment de unitate, reflecție și speranță pentru întreaga comunitate. Mii de târgovișteni și vizitatori se adună în fiecare an pentru a participa la această manifestare unică, în care credința și tradiția se împletesc într-un spectacol vizual impresionant.
Traseul luminii pornește, ca de obicei, din fața Mitropoliei Târgoviște, continuând în Piața Mihai Viteazul și Bulevardul Carol I, acolo unde lumânările aprinse vor crea o cărare de foc simbolic – drumul spre Înviere, spre iertare, spre lumină interioară.
Eveniment unic în țară, născut la Târgoviște, la inițiativa marelui artist plastic și profesor Mihai Șerbănescu, susținut de Primăria Târgoviște prin Consiliul Local Târgoviște și Arhiepiscopia Târgoviștei.
Calea Luminii reprezintă o manifestare creștină, care are loc în Săptămâna Patimilor, mai exact în Joia Mare.
O seară în care liniștea, credința și tradiția se întâlnesc în inima orașului nostru.