Accident feroviar tragic în comuna Mogoșani. În această dimineață, în jurul orei 06:47, pompierii și echipajele medicale au fost solicitate să intervină la un accident feroviar produs în comuna Mogoșani, sat Cojocaru, unde un tren a intrat în coliziune cu o autoutilitară.
La fața locului au acționat:Detașamentul de Pompieri Găești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;Detașamentul Titu, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD;Garda de Intervenție Vișina, cu un echipaj SMURD;Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
Au fost identificate trei victime de sex masculin: una a fost declarată decedată la locul accidentului, iar celelalte două primesc îngrijiri medicale din partea echipajelor de intervenție.
De asemenea, la fața locului au fost luate măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale accidentului.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI