Călătorii cu trenul din nordul județului Dâmbovița primesc o veste mult așteptată! CJSU Dâmbovița a emis, miercuri, 3 septembrie 2025, Hotărârea nr. 9, prin care încetează restricțiile impuse în urma incidentului produs la SOCERAM S.A. – Fabrica de BCA, Sucursala Doicești, ca urmare a forării unui puț de mare adâncime. Măsurile adoptate anterior de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița au fost astfel ridicate, după ce SOCERAM S.A. a readus terenul la starea inițială.
Conducerea CFR SA a anunțat că se fac ultimele pregătiri pentru ca linia Doicești – Pietroșița să reintre în circulație normală începând cu luni, 8 septembrie 2025. De asemenea, operatorul feroviar de călători din zonă, TFC, este pregătit să reia cursele suspendate în urma incidentului.
Hotărârea a fost transmisă către Instituția Prefectului Dâmbovița, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, membrilor CJSU Dâmbovița, CFR Regionala București, SOCERAM S.A. și Primăriei Comunei Doicești.
Călătorii pot, așadar, să se bucure de reluarea transportului feroviar în siguranță și fără restricții pe această rută importantă.

