La început de octombrie, Muzeul de Artă din Târgoviște își deschide porțile pentru o expoziție inedită, intitulată „Portret de arhitect”, semnată de arhitectul Daniela Radu. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și va fi vernisat vineri, 3 octombrie 2025, ora 16:00, în prezența autoarei. Expoziția rămâne deschisă publicului până la începutul lunii ianuarie 2026.
Publicul va putea descoperi o selecție valoroasă de lucrări de grafică de arhitectură, pictură, machete și proiecte arhitecturale, care surprind atât frumusețea tehnică, cât și dimensiunea artistică a profesiei de arhitect. Printre acestea se numără și creații premiate, precum „Proiectul și casa de vacanță Mari H. de la Valea Voievozilor”.
Arhitectul Daniela Radu, originară din Pitești, a urmat studii de specialitate la Institutul de Arhitectură și Sistematizare „Ion Mincu” din București. Cariera sa a început la Râmnicu Vâlcea, iar ulterior s-a stabilit la Târgoviște, unde a descoperit și a valorificat bogata moștenire culturală a orașului. Din anul 2001, odată cu înființarea unei clase de arhitectură la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Daniela Radu a contribuit activ la formarea noilor generații de artiști și arhitecți.
Expoziția aduce în prim-plan eleganța, simplitatea și expresivitatea proiectelor sale, dar și latura plastică, ilustrată prin grafică arhitecturală și acuarele, care transmit subtil specificul locurilor și memoria spațiilor. Totodată, machetele și schițele prezentate relevă pasiunea pentru desen și atenția pentru detaliu, ce dau personalitate fiecărui proiect.
Construcțiile semnate de arhitectul Daniela Radu sunt descrise ca fiind „lipsite de ostentație, frumoase și cuminți, pline de ospitalitate”, fie că vorbim despre clădiri publice, de cult, locuințe sau case de vacanță.
Expoziția „Portret de arhitect” poate fi vizitată la parterul Muzeului de Artă din Târgoviște, până în ianuarie 2026.

