Administrația Târgoviștei a reușit finalizarea lucrărilor de restaurare a Porții Dealu – Vânătorilor, un monument istoric de clasa A, datând din secolul al XVII-lea și considerat o construcție emblematică pentru oraș.
Investiția a fost realizată prin accesarea de fonduri prin Institutul Național al Patrimoniului, iar obiectivul lucrărilor a fost salvarea și punerea în valoare a acestui important reper istoric.


„Este o lucrare care demonstrează că se poate combina conservarea patrimoniului cu dezvoltarea comunității. Poarta Dealu – Vânătorilor nu este doar o mărturie a trecutului, ci și o mândrie pentru Târgoviște”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Monumentul redat comunității face parte dintr-un amplu proiect de protejare și restaurare a patrimoniului istoric al municipiului, contribuind la consolidarea identității culturale și turistice a orașului.

