La meciul amical disputat sâmbătă, suporterii Chindiei Târgoviște au oferit o lecție de umanitate, aducând un omagiu celor 7 fani ai clubului PAOK care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier din județul Timiș.

Fără lozinci ostile și fără rivalități, momentul a fost unul al respectului și solidarității, demonstrând că fotbalul înseamnă, înainte de toate, oameni. Culorile diferite nu au mai contat, iar mesajul transmis din tribune a fost unul simplu și puternic: compasiune pentru viețile pierdute și susținere pentru familiile îndurerate.
Gestul suporterilor târgovișteni a fost apreciat de cei prezenți și rămâne o dovadă clară că spiritul sportiv adevărat se vede în momentele dificile, atunci când empatia vorbește mai tare decât orice rivalitate.
Foto : Renato Anghelescu
