Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, lansează un apel dur către factorii de decizie, cerând stabilitate politică, responsabilitate și reforme autentice, în interesul românilor.

Edilul atrage atenția că România pare prinsă într-o campanie electorală permanentă, în timp ce guvernarea este marcată de scandaluri, opinii divergente și decizii luate prin ordonanțe de urgență și asumări de răspundere, fapt care pune sub semnul întrebării rolul Parlamentului.
„Românii au nevoie de stabilitate politică și de reforme adevărate, nu de scandal. Avem o coaliție formată din patru partide, unde fiecare își dă cu părerea, iar guvernarea se face fără dezbatere reală”, subliniază primarul.
Gabriel Dănuț Sandu recunoaște că reforma este dureroasă, în special pentru partidele politice și pentru „zeci de mii de sinecuri”, însă consideră că aceasta nu mai poate fi amânată. El amintește că o reformă majoră ar fi putut avea loc încă din 2012, când USL guverna cu o majoritate covârșitoare, însă a fost evitată din calcule politice.
În opinia edilului, România are nevoie urgentă de:
✔️ Un guvern cu maximum 12 ministere, condus de un premier (în prezent există 16 ministere, 5 vicepremieri și un premier);
✔️ Un Parlament cu maximum 300 de deputați și senatori, față de cei 465 existenți;
✔️ Reducerea numărului de UAT-uri la maximum 2000, în condițiile în care în prezent sunt peste 3000, multe dintre ele cu populații foarte mici.
Primarul Voineștiului avertizează că majorările succesive ale taxelor locale, prețurile ridicate la utilități și carburanți, precum și taxele de salubritate mai mari decât impozitul pe proprietate apasă tot mai greu pe cetățeni și pe bugetele locale.
„Prin ceea ce se întâmplă acum, există riscul ca multe UAT-uri să ajungă în faliment”, avertizează acesta.
Mesajul său se încheie cu un apel direct către guvernanți:
„Guvernați pentru români, în interesul românilor!”
