Ninsorile căzute în cursul nopții au adus un peisaj de iarnă autentică în zona de câmpie a județului Dâmbovița. Stratul de zăpadă depus a impus intervenția rapidă a utilajelor de deszăpezire, care au acționat pentru curățarea carosabilului și împrăștierea materialului antiderapant.

În urma ninsorilor din timpul nopții, utilajele de deszăpezire au intervenit în zona de câmpie a județului Dâmbovița pentru asigurarea condițiilor optime de circulație.
S-a acționat cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe: DN72, DN72A
DN7 (sectorul din județul Dâmbovița)

Echipele au îndepărtat stratul de zăpadă depus pe carosabil și au împrăștiat material antiderapant pentru prevenirea formării poleiului, în condițiile temperaturilor scăzute.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze distanța regulamentară în trafic.
Intervențiile continuă acolo unde situația o impune.
