Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, anunță semnarea unui nou contract de finanțare important pentru comunitate. În data de 11.05.2026 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 784 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, pentru realizarea unui proiect educațional modern în satul Gemenea Brătulești.
Clădirea fostei școli generale (clasele V–VIII), închisă în urmă cu aproximativ 10 ani din lipsă de elevi, va fi complet transformată într-o grădiniță cu program prelungit, cu:
două săli de grupă
spații modernizate și recompartimentate
curte amenajată și împrejmuită
spații de joacă pentru copii
parcare interioară
Valoarea proiectului: 4.603.828 lei
Finanțare eligibilă (fonduri europene + buget național): 4.394.459 lei
Contribuție locală (cheltuieli neeligibile): 209.368 lei
Durata de implementare: Proiectul va fi realizat în 24 de luni de la semnarea contractului.
Autoritățile locale anunță că încă de acum a fost demarată procedura de achiziție pentru lucrări, conform legislației în vigoare, urmând ca implementarea să avanseze etapizat. Proiectul este prezentat ca parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare locală, fiind al 24-lea proiect realizat în comuna Voinești cu finanțare europeană.
Autoritățile promit că vor reveni cu informații pe parcursul derulării lucrărilor și cu noi proiecte aflate în pregătire.

