Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj cu puternică încărcătură emoțională cu ocazia împlinirii a 101 ani de existență ai uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din oraș, Colegiul Național Constantin Carabella.
Edilul a rememorat anii de școală petrecuți în această instituție, subliniind rolul esențial pe care educația l-a avut în formarea sa personală și profesională. Acesta a vorbit despre prietenii, profesorii și experiențele care i-au marcat parcursul încă din urmă cu 33 de ani, când a devenit elev al colegiului.
„Sunt ceea ce sunt datorită educației pe care am avut șansa de a o primi. Iar parte importantă din acest dar s-a întâmplat la Colegiul Național „Constantin Carabella”. Sunt mai mult decât recunoscător”, a transmis primarul Târgoviștei.
Cu prilejul aniversării, conducerea și comunitatea colegiului marchează 101 ani de tradiție, excelență și performanță în educație, moment ce reafirmă prestigiul instituției în învățământul dâmbovițean.
„Tot înainte, cu excelență!”, a fost mesajul transmis de Daniel Cristian Stan, cu ocazia acestei aniversări speciale.

