Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj după meciul dintre Chindia Târgoviște și Farul Constanța, încheiat 3-3, în turul barajului pentru SuperLigă.

Acesta a descris partida ca fiind una spectaculoasă, cu multe emoții și un public pe care l-a considerat incredibil, care a susținut echipa pe tot parcursul jocului.
Edilul a făcut referire și la un moment controversat al meciului, golul celor de la Farul, despre care consideră că mingea nu ar fi depășit în întregime linia porții. De asemenea, l-a evidențiat pe Ivan Pešić, pe care l-a numit înger și demon al partidei.
Avem voie să visăm, cel puțin până la retur, a transmis primarul Târgoviștei, felicitând echipa pentru evoluție și spunând că a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului.
În final, mesajul a fost unul de încurajare pentru returul decisiv: Bravo, Chindia și baftă multă în retur.

