Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează în acest an cea de-a XVIII-a ediție a Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artelor vizuale din România.

Manifestarea poartă numele marelui pictor Gheorghe Petrașcu, artist care și-a legat o parte importantă a creației sale de municipiul Târgoviște. După mai multe vizite în zonă, acesta și-a construit aici un atelier și a lucrat între anii 1923 și 1943, perioadă considerată cea mai fertilă din cariera sa artistică. Fascinat de farmecul vechii capitale domnești, de ruinele Curții Domnești și de atmosfera cosmopolită a orașului, Petrașcu a realizat unele dintre cele mai valoroase opere ale sale.
Recunoscut drept unul dintre cei mai mari coloriști ai artei românești, Gheorghe Petrașcu a devenit, la 1 iunie 1936, primul pictor român ales membru al Academiei Române, o confirmare a valorii și contribuției sale excepționale la cultura națională.
Prin această bienală, organizatorii își propun să readucă în prim-plan efervescența artistică pe care Târgoviștea a cunoscut-o în perioada interbelică și în deceniile care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial.
Concursul este deschis membrilor Uniunea Artiştilor Plastici din România și artiștilor din Republica Moldova, studenților din ultimul an și masteranzilor, precum și absolvenților academiilor de artă din România și Republica Moldova. Fiecare participant poate înscrie cel mult două lucrări.
La ediția din 2026 sunt organizate două secțiuni: Pictură și Grafică, participarea fiind liberă, fără temă impusă. Regulamentul complet, informațiile privind premiile, jurizarea, condițiile de participare și formularul de înscriere pot fi consultate pe site-ul oficial al muzeului: muzee-dambovitene.ro, la secțiunea „Evenimente”.
Organizatorii îi invită pe toți artiștii interesați să participe la această prestigioasă competiție care poartă numele unuia dintre cei mai importanți pictori români și care transformă, an de an, Târgoviștea într-un veritabil centru al artei contemporane.
