Astăzi, județul Dâmbovița se află sub cod roșu de caniculă, alături de Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei.
Val de căldură extremă Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 35 și 41 de grade, valori comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Nopți tropicale Temperaturile minime nu vor coborî semnificativ, fiind cuprinse în general între 17 și 25 de grade, ceea ce va menține senzația de disconfort și pe timpul nopții.
Atenție la furtuni
Meteorologii avertizează că, în după-amiaza și seara zilei de astăzi, instabilitatea atmosferică va crește, în special în zonele de deal și de munte, unde pot apărea furtuni, vijelii și descărcări electrice.
Recomandarea autorităților este de a evita expunerea prelungită la soare, de a se hidrata corespunzător și de a urmări permanent avertizările meteo.

