Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Contabilului Român, unde a transmis un mesaj de apreciere pentru toți profesioniștii din domeniul financiar-contabil.

În discursul său, Corneliu Ștefan a subliniat că profesia contabilă depășește cu mult activitatea legată de cifre și bilanțuri, fiind un pilon esențial pentru funcționarea mediului de afaceri și pentru dezvoltarea economiei.
„În spatele fiecărei afaceri, al fiecărei investiții și al multor decizii importante se află profesioniști care aduc echilibru, rigoare și siguranță”, a transmis președintele CJ Dâmbovița.
Totodată, acesta i-a felicitat pe contabilii premiați pentru performanțele și dedicarea demonstrate de-a lungul anilor, evidențiind importanța pregătirii continue într-un domeniu aflat într-o permanentă schimbare.
Corneliu Ștefan le-a mulțumit tuturor contabililor dâmbovițeni pentru contribuția pe care o au la dezvoltarea mediului economic din județ și a dat asigurări că vor avea în Consiliul Județean Dâmbovița un partener deschis dialogului și colaborării.
Evenimentul a reprezentat un prilej de recunoaștere a muncii și profesionalismului celor care, prin activitatea lor, contribuie la stabilitatea și dezvoltarea economiei locale.


