AFC Chindia Târgoviște revine în competiție și are parte de un duel 100% dâmbovițean în Turul 3 al Cupei României Betano. Roș-albaștrii se deplasează la Moreni, unde vor întâlni formația locală CSM Flacăra Moreni.
Partida este programată miercuri, 12 august 2026, de la ora 17:30, pe Stadionul Flacăra din Moreni. Programul turului 3 a fost stabilit de Federația Română de Fotbal, toate cele 24 de partide fiind programate în aceeași zi.
CHINDIA, LA PRIMUL MECI ÎN CUPĂ
Pentru Chindia Târgoviște, confruntarea de la Moreni reprezintă debutul în actuala ediție a Cupei României. De partea cealaltă, Flacăra Moreni a trecut deja de turul precedent, după o victorie categorică, 7-0 în deplasare cu CSM Pucioasa.
Miza este una importantă: calificarea în următoarea fază a competiției, iar duelul dintre cele două formații dâmbovițene promite o confruntare interesantă, mai ales că partida se dispută pe terenul celor de la Moreni.
Cele două echipe s-au întâlnit în aceeași fază a Cupei României și în vara anului trecut. Pe 6 august 2025, Chindia s-a impus la Moreni cu 3-1 după prelungiri.
Istoricul recent îi oferă, astfel, Chindiei un avantaj moral, însă partida de miercuri pornește de la zero, iar Flacăra Moreni vine după un succes impresionant în turul anterior.
SPECTACOL DÂMBOVIȚEAN LA MORENI
Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare la stadion pentru un nou duel între două echipe reprezentative ale fotbalului dâmbovițean.
Flacăra Moreni – Chindia Târgoviște
Miercuri, 12 august 2026
Ora 17:30
Stadionul Flacăra, Moreni
Cupa României Betano – Turul 3
Hai, Chindia!
Obiectivul este clar: calificarea mai departe în Cupa României!


