Comunitatea din Doicești beneficiază de un nou centru dedicat asistenței, recuperării și socializării. Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice, care include și o echipă mobilă de îngrijire la domiciliu, a fost inaugurat în prezența autorităților locale și județene.

La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de primarul comunei Doicești, Cozmin Stana.
Investiția se ridică la 7,3 milioane de lei, iar centrul oferă servicii de recuperare și reabilitare, kinetoterapie și fizioterapie, consiliere, monitorizarea stării de sănătate, precum și activități recreative și de socializare.

Un sprijin important îl reprezintă echipa mobilă de îngrijire la domiciliu, destinată persoanelor vârstnice care nu se pot deplasa la centru. Astfel, serviciile pot ajunge direct la beneficiarii care au nevoie de ele.
„Respectul pentru seniorii noștri înseamnă să le fim alături, să le oferim grijă, sprijin și condiții pentru o viață cât mai activă și independentă”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.
Acesta a subliniat că centrele de zi reprezintă un real sprijin pentru persoanele vârstnice, oferindu-le atât servicii de recuperare și îngrijire, cât și posibilitatea de a socializa și de a rămâne conectate la viața comunității.
Noua investiție de la Doicești vine să completeze serviciile sociale destinate seniorilor și să ofere un sprijin concret inclusiv persoanelor care, din cauza mobilității reduse, nu pot ajunge la centru.
„Pentru noi, grija față de seniorii comunității înseamnă recunoștință și responsabilitate”, a mai transmis Corneliu Ștefan, care a apreciat investiția ca pe un exemplu de proiect în care oamenii și nevoile lor rămân în centrul dezvoltării comunității.
Prin inaugurarea acestui centru, Doiceștiul adaugă un nou serviciu important pentru comunitate, cu accent pe demnitatea, sănătatea, recuperarea și independența persoanelor vârstnice.


