Un front atmosferic rece, însoțit de averse, descărcări electrice, vijelii și grindină, va traversa România în următoarele zile. Județul Dâmbovița se află printre zonele care pot fi afectate de instabilitatea atmosferică.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, vremea se va schimba treptat începând de miercuri, 2 septembrie, iar fenomenele vor deveni mai active în zilele de joi și vineri.
Joi, 3 septembrie, sunt prognozate averse și descărcări electrice în mai multe regiuni, inclusiv local în Muntenia. Cantitățile de apă pot depăși 10–15 l/mp, iar izolat pot ajunge la 30 l/mp. Vor exista și condiții de grindină. În timpul ploilor, vântul poate căpăta aspect de vijelie, cu viteze de 40–60 km/h, în timp ce temperaturile vor fi în scădere în sudul și estul țării.
Vineri, 4 septembrie, instabilitatea atmosferică va continua. Aversele și descărcările electrice vor fi prezente inclusiv local în Muntenia, iar izolat cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp. Nu este exclusă nici grindina.
La munte, vântul va fi mai puternic, iar pe creste rafalele pot ajunge la 65–75 km/h.
Pentru Dâmbovița, următoarele zile aduc o schimbare importantă a vremii: după temperaturile ridicate din ultima perioadă, toamna își intră treptat în drepturi, cu ploi, furtuni și temperaturi în scădere.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în timpul averselor, iar locuitorii să fie atenți la eventualele avertizări meteorologice emise pentru județ.


