ACCIDENT rutier la Pitaru, pe DJ711 A, pe raza localității Potlogi, un bărbat de 26 ani, în timp ce conducea autocamionul marca Mercedes , nu a păstrat o distanță corespunzătoare fața de autoturismul din față marca Ford, condus de către un șofer de 21 ani, fiind proiectat în autoturismul marca Renault, parcat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat rănirea conducătorului autoturismului marca Ford, precum și a altor două persoane cu vârsta de 18 ani si de 25 ani, pasageri în același autoturism. Pompierii ajunși la locul intervenției, au constatat că sunt implicate în accident două autoturisme și un…
Autor: Dâmboviţa Press
Datorită vigilenţei de care au dat dovadă jandarmii care își desfășoară serviciul la Judecătoria Târgoviște, o persoană şi-a recuperat, astăzi, portofelul pierdut în fața liceului. Tânărul, elev în vârstă de 19 ani, din localitatea Drăgăești-Pământeni, se afla la examenul de bacalaureat, iar la ieșirea din instituția de învățământ, din neatenție a rămas fără portofel. La scurt timp jandarmii l-au identificat și i-au înapoiat bunul pierdut, iar acesta le-a mulţumit pentru gestul şi operativitatea de care au dat dovadă. Pe lângă bani, portofelul conţinea şi mai multe documente personale, precum carduri bancare, permisul de conducere și cartea de identitate, cu ajutorul…
În perioada 06 -12 iulie 2021, în intervalul orar 05.30 – 09.30, va avea loc acțiunea de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom). În cazul în care vremea va fi nefavorabilă în prima zi a intervalului menționat (vânt, ploi, grindină), acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.Se vor folosi substanțe avizate de Ministerul Sănătăţii Publice – Comisia Naţională pentru Produse Biocide. Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este Aqua K-Othrine EW20, insecticid formulat pentru aplicare ULV. Produsul nu este dăunător pentru…
Primarul Municipiului Târgovişte, jr. Daniel-Cristian Stan, având în vedere:■ Prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare;■ Prevederile H.G. nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;■ Prevederile HCL nr. 152/30.06.2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local Municipal Târgovişte;■ Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5) şi…
Certificatul digital european pentru COVID-19 va putea fi descărcat în România din 1 iulie de pe adresa de internet certificat-covid.gov.ro. Va exista şi un call center dedicat şi o perioadă de tranziţie de şase săptămâni în care va putea fi folosit şi certificatul şi documentul „clasic, adeverinţa clasică”. Certificatul este un document care va facilita circulaţia la punctele de trecere a frontierei începând cu data de 1 iulie. „Tocmai pentru că există şi diversitate foarte mare de documente – fie că vorbim de certificate de vaccinare, fie că vorbim de certificate de testare -, pentru a nu se crea cozi…
CANICULA lovește și în județul Dâmbovița, potrivit ANMH care a emis o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN. Fenomene vizate: disconfort termic accentuat și caniculăInterval de valabilitate: 29 iunie, ora 12:00 – 30 iunie, ora 22:00 În intervalul menționat, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii exinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 37 de grade, iar nopțile vor fi tropicale și temperaturile minime se vor situa frecvent peste 20 de grade.…
Se afișează astăzi, 29 iunie, REZULTATELE la Evaluarea Națională 202, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Contestaţiile pot fi depuse marţi (în intervalul orar 16.00 – 19.00) şi miercuri (în intervalul orar 8.00 – 12.00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice. „Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai…
La Bucșani și Comișani, se oprește furnizarea apei potabile pentru igienizarea periodică a rezervorului de înmagazinare. – în comuna Bucșani, în data de 30.06.2021, între orele 08:00- 20:00; – în comuna Comișani, în data de 01.07.2021, între orele 08:00- 20:00. Până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile din zona afectată se recomandă a nu se folosi apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele anlizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la adresa : catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE…
Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România, sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului, în fiecare an, sărbătorită la 29 iunie, de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor . „Administraţia Naţională a Penitenciarelor este serviciul public responsabil cu aplicarea regimului de detenţie şi cu asigurarea intervenţiei recuperative, în condiţii care garantează respectarea demnităţii umane, facilitând responsabilizarea şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate şi contribuind la creşterea gradului de siguranţă a comunităţii, la menţinerea ordinii publice şi a securităţii naţionale”, potrivit informaţiilor din Broşura de prezentare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prezentate pe site-ul http://anp.gov.ro.
Weekend-ul trecut, jandarmii montani de la posturile Peștera și Zănoaga au desfășurat 34 de acțiuni de informare a turiștilor cu privire la prevenirea faptelor antisociale incidente prevederilor Legii nr. 54 din 2012 privind desfășurarea activităților de picnic, Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, Ordonanței de Urgență nr. 34 din 2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente, dar și la pericolele la care își pot expune sănătatea și siguranța prin camparea în locuri neamenajate. Activitățile la care au paticipat peste 130 de turiști s-au desfășurat în zonele Lunca Padinei, Horoabe, Păstrăvărie, Blana, Zănoaga, Dichiu și…
