Universitatea Craiova a devenit, duminică, 25 mai 2025, prima câștigătoare din istoria Cupei de Tineret, după un meci spectaculos disputat pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște. Tinerii din Bănie s-au impus clar în fața Concordiei Chiajna, scor 4-1, și au adus un trofeu istoric în vitrina clubului. Evoluția oltenilor a fost electrizantă, demonstrând nu doar talent, ci și maturitate în fața unei echipe curajoase din Ilfov. Golurile marcate de craioveni au ridicat tribunele în picioare, iar la final bucuria a fost pe măsura performanței. Prin acest succes, Universitatea Craiova va reprezenta România în sezonul viitor al UEFA Youth League, cea mai importantă…
Autor: Dâmboviţa Press
Accident rutier cu pagube materiale în afara localității Crevedia, șoferul era sub influența alcoolului. Duminică seara, 25 mai, în jurul orei 19:00, polițiștii de la Secția nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești au intervenit în urma unui accident rutier produs pe drumul național 1A, în afara localității Crevedia. Din primele verificări, a reieșit că un bărbat de 54 de ani, din comuna Ciocănești, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției și a ieșit în afara carosabilului, lovind un indicator rutier. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că șoferul avea…
Pompierii din Dâmbovița, în alertă! În urma precipitațiilor din ultimele 24 de ore, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița au intervenit în șapte situații de urgență produse pe raza județului. Au fost înregistrate șase intervenții pentru evacuarea apei în localitățile Vulcana-Băi, , Gheboieni (Tătărani), Glod (Moroeni), Adânca (Gura Ocniței) și Moreni. De asemenea, s-a acționat pentru degajarea unui copac căzut în municipiul Târgoviște. În prezent, pompierii acționează în continuare în două dintre localitățile afectate pentru evacuarea apei din gospodării. La fața locului au fost folosite motopompe transportabile și remorcabile, precum și motofierăstraie pentru îndepărtarea copacilor căzuți. ISU…
Echipa Sportul Vlădeni a reușit o performanță remarcabilă, promovând pentru prima dată în Liga a 4-a, după ce a câștigat Seria Nord din Liga a 5-a Dâmbovița. Antrenată de Ionuț Zaharia și manageriată de Dragoș Călin, formația bifează astfel a doua promovare consecutivă, demonstrând seriozitate și o evoluție constantă în ultimii ani. „Este un vis devenit realitate și un pas important pentru comunitatea din Vlădeni. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături”, au transmis oficialii echipei. Promovarea reprezintă un moment istoric pentru club și deschide un nou capitol în fotbalul local. Sportul Vlădeni va evolua în sezonul viitor în…
Zilele Județului Dâmbovița, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că începând de vineri, 30 mai, va debuta o nouă ediție a evenimentului „Zilele Județului Dâmbovița”, ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Timp de șase zile, dâmbovițenii sunt invitați să participe la concerte, spectacole medievale, competiții sportive, târguri tradiționale și activități pentru toate vârstele – de la cei mici, până la seniori. „Este o sărbătoare a comunității noastre. Ne bucurăm împreună de ceea ce suntem și de ceea ce putem construi pentru județul Dâmbovița”, a transmis Corneliu Ștefan. Atmosfera va fi una de sărbătoare, cu tradiție, cultură și voie…
Cinefilii din Târgoviște sunt așteptați din 13 iunie la Cinema Independența pentru premiera filmului „Cum să îți dresezi dragonul”, o poveste emoționantă despre curaj, prietenie și legături neobișnuite. Filmul urmărește aventura unui băiat care, într-o lume plină de reguli și tradiții, îndrăznește să lege o prietenie cu o creatură temută: un dragon. Împreună, cei doi pornesc într-o călătorie care va schimba totul. Este o experiență potrivită pentru toată familia, cu acțiune, emoție și imagini spectaculoase.Biletele sunt disponibile la casierie și online Nu rata ocazia de a retrăi magia dragonilor pe marele ecran! Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și…
Atenționare meteo 26–28 mai, Administrația Națională de Meteorologie anunță un episod de vreme severă pentru intervalul 26–28 mai, cu ploi abundente, vânt puternic și temperaturi sub normalul perioadei, în special în jumătatea estică a țării. Luni, 26 mai Marți, 27 mai Miercuri, 28 mai Autoritățile recomandă prudență în zonele afectate de ploi și vânt puternic, mai ales în trafic sau în apropierea cursurilor de apă. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Compania de apă Targoviste Dambovita SA aduce la cunoștința consumatorilor că, în data de 27 mai 2025, în intervalul orar 09:00 – 17:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de modernizare la Stația de hidrofor PT1M3, în cadrul proiectului finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Zonele afectate de această oprire sunt: -Blocurile C1 – C10, situate pe Bulevardul Eroilor și strada Lt. Mj. Dragomirescu Liviu; -Imobilele de pe străzile Herta și Tighina, arondate stației menționate. Recomandăm ca, la reluarea alimentării cu apă, să nu fie utilizată apa pentru consum uman decât după ce a fost…
Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD PORTOCALIU de ploi abundente pentru județul Dâmbovița, valabil de sâmbătă, 25 mai, ora 20:00, până marți, 27 mai, ora 10:00. Se așteaptă acumulări de apă de 50-70 l/mp, iar local, cantitățile pot depăși 80 l/mp. Acestea pot duce la inundații, creșteri rapide ale nivelurilor râurilor și scurgeri importante de pe versanți. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița este în stare de alertă și recomandă populației să: Urmăriți alertele oficiale și comportați-vă responsabil! Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Poliția Rutieră Dâmbovița a dat startul unei razii de amploare pentru siguranța pe șosele. Încă dd la primele ore, polițiștii rutieri din județul Dâmbovița derulează o amplă acțiune pentru prevenirea celor mai frecvente cauze ale accidentelor rutiere. Rezultatul? 206 sancțiuni contravenționale, cu un accent clar pe depășirea vitezei legale. Mai exact, 107 șoferi au fost amendați pentru viteză excesivă, iar alți 19 au fost sancționați pentru neutilizarea centurii de siguranță. Nu au scăpat nici cei care au condus fără documente sau cu defecțiuni tehnice, fiind aplicate sancțiuni și pentru folosirea telefonului mobil la volan, nefolosirea luminilor de întâlnire, dar și…
