Într-un efort colectiv de a combate consumul de droguri și de a preveni infracționalitatea în rândul tinerilor, Penitenciarul Mioveni, împreună cu partenerii săi instituționali – IPJ, DGASPC, ISU și CJRAE – au lansat o inițiativă strategică ce va acoperi 22 de unități de învățământ din județul Argeș. Acțiunile preventive planificate se vor desfășura pe parcursul anului școlar 2024-2025, implicând nu doar elevii, ci și părinții acestora, într-un efort comun de conștientizare și educare. Pentru a spori eficacitatea acestor măsuri, nu se va pune accent doar pe simple prezentări teoretice. În cadrul fiecărei sesiuni, vor avea loc discuții interactive și dialoguri…
Autor: Dâmboviţa Press
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru trafic de persoane și complicitate la această infracțiune. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că, în perioadele februarie 2022 – iunie 2023, iulie – septembrie 2023, precum și în luna septembrie 2024, două dintre persoanele cercetate în cauză, respectiv două femei, de 38 și 33 de ani, membre ale aceleași familii, împreună cu o altă persoană, de 39 de ani, care se sustrage…
Cercetările preliminare indică faptul că un bărbat, de 60 de ani, din comuna Văleni-Dâmbovița, în timp ce ar fi condus un autobuz pe bulevardul Mircea cel Bătrân, în Târgoviște, pentru a evita o coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 63 de ani, care ar fi încercat să schimbe direcția de deplasare, ar fi frânat brusc, moment în care, din nefericire, o femeie, de 76 de ani, a decedat, iar alte două pasagere, de 71 și 72 de ani, din autobuz au fost rănite. Cele două victime au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.…
În perioada 16-22 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița intensifică acțiunile pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora. Activitățile sunt desfășurate în cadrul Proiectului Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la importanța respectării regulilor de circulație. Ziua de 18 septembrie a.c., avut un scop deosebit, și anume să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere. Astfel, ieri, polițiștii rutieri au organizat o acțiune de informare și conștientizare a tuturor participanților la trafic. În acest sens, polițiștii dâmbovițeni au oferit recomandări persoanelor întâlnite în…
La data de 18 septembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat de 51 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că bănuitul, pe parcursul zilei de 17 septembrie a.c., nu ar fi respectat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Găești, respectiv ar fi pătruns în locuința soției sale, de 47 de ani, din comuna Mătăsaru. Bărbatul a fost…
Astăzi, o veste cutremurătoare a zguduit comunitatea din Târgoviște. Nicolae Dragodănescu, liderul dedicat al Sindicatului „Valahia” Târgoviște, a încetat din viață. O pierdere imensă pentru toți cei care l-au cunoscut, apreciat și respectat. Dragodănescu a fost cunoscut pentru lupta sa neobosită în apărarea drepturilor salariaților, fiind o voce puternică și constantă în sprijinul muncitorilor și a celor nedreptățiți. Vestea plecării sale a venit ca un fulger, luându-i prin surprindere pe toți cei care l-au admirat pentru devotamentul și energia cu care a militat pentru justiție socială și echitate. Contribuțiile sale în domeniul sindical au lăsat o amprentă profundă, iar pierderea…
Dormitorul este, probabil, cel mai personal spațiu din casa ta. Este locul în care te relaxezi, unde îți găsești liniștea după o zi lungă, dar și locul în care îți poți exprima cu adevărat stilul. Dacă ești în căutarea unui mod de a aduce un plus de unicitate acestui spațiu, alege să-l amenajezi cu mobilier realizat la comandă. Astfel, vei obține un design personalizat care să-ți reflecte preferințele și personalitatea, fie că vorbim aici despre un stil modern minimalist sau de unul clasic și rafinat. Mobilă la comandă – Alege materiale care să spună o poveste Marele avantaj pe care…
Data: 2024-08-19 Proiectul „SEED+” este implementat în perioada august 2024 – septembrie 2026 de către “Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor” EUROPROJECT (CCMP EUROPROJECT), în parteneriat cu Blocul Național Sindical (BNS). Proiectul are o valoare totală de 14.891.368,70 lei (valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 14.891.368,70 lei) și este finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă încurajarea economiei sociale prin sprijinirea înființării de întreprinderi sociale în mediul urban din regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Sud-Est, Vest și Sud-Vest, în vederea integrării pe piață forței de muncă a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în special a tinerilor,…
Astăzi, la Târgoviște, începe Festivalul-Concurs Național „Ion Dolănescu”, o ediție aniversară care adună pasionați de muzică populară din întreaga țară, timp de două zile 19-20 septembrie. Evenimentul se desfășoară în Piața Mihai Viteazul, începând cu ora 17:00 și este organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură și Fundația Culturală Ion Dolănescu. Festivalul-Concurs Național „Ion Dolănescu” reprezintă un omagiu adus marelui artist și promovează valorile autentice ale folclorului românesc. Prin intermediul acestui eveniment, se încurajează tinerii să își exprime creativitatea și să păstreze vie tradiția muzicală a țării noastre. Festivalul-Concurs Național „Ion Dolănescu” continuă să fie un reper important…
Universitatea Valahia din Târgoviște a anunțat că astăzi, 19 septembrie, este ultima zi de înscrieri online pentru studiile universitare de masterat. Candidații interesați au ocazia să se înscrie și să-și demonstreze aptitudinile în cadrul probelor eliminatorii și/sau probelor de concurs care vor avea loc pe 20 septembrie. Afișarea rezultatelor este programată pentru aceeași zi, iar candidații declarați admiși vor putea încheia contractele în perioada 21-25 septembrie. Pentru cei care așteaptă cu sufletul la gură rezultatele finale, acestea vor fi afișate pe data de 25 septembrie. În plus, pentru cei care se califică pe buget, există posibilitatea completării actului adițional pe…
