Autor: Dâmboviţa Press

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a efectuat ieri o vizită de lucru la Centrul Tehnic Titu al Grupului Renault, una dintre cele mai importante platforme de cercetare și dezvoltare ale companiei în Europa. Ministrul Marcel Boloș a discutat cu echipa de management a Grupului Renault despre situația industriei auto și despre viitoarele proiecte de investiții ale Renault în România, ocazie cu care au fost punctată nevoia unor măsuri suplimentare de stimulare a sectorului de cercetare-dezvoltare, pentru industriile care dezvoltă tehnologii noi și contribuie la competitivitatea țării. „Dacia-Renault este un exemplu de bune-practici și un investitor important în economia românească. Unul dintre…

Read More

Astăzi, 11 septembrie, într-o zi solemnă, omenirea își aduce aminte de tragedia din 11 septembrie 2001, când aproape 3000 de vieți au fost pierdute în urma atacurilor teroriste asupra Statelor Unite ale Americii. În memoria celor care și-au pierdut viața în New York, Pennsylvania și la Pentagon, lumea se oprește pentru a reflecta asupra impactului devastator al acestor evenimente. Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au schimbat cursul istoriei moderne și au generat o reacție fără precedent din partea comunității internaționale. A fost prima dată când articolul 5 al Cartei NATO a fost invocat, marcând un moment crucial în istoria…

Read More

România, pe podiumul mondial de raliuri, Norbert și Francesca Maior, campioni europeni de juniori en-titre, sunt acum și vicecampioni mondiali în Junior WRC 2024, după o performanță spectaculoasă în Raliul Greciei.  Echipajul românesc a câștigat ultima etapă a sezonului, urcând astfel pe locul 2 în clasamentul final al campionatului Junior WRC. Cu acest rezultat, Norbert urmează exemplul lui Simone Tempestini, campion mondial la juniori în 2016. Frații Maior au dovedit încă o dată că sunt o forță de neînvins, nu doar în Junior WRC, ci și în WRC3, unde ocupă acum locul 4 în clasament. Felicitări, Norbert și Francesca, pentru…

Read More

ATENȚIONARE METEO: Vremea se va rãci accentuat în majoritatea zonelor din țară, cu ploi, vânt puternic și ninsori pe creste. Aria ploilor se va extinde dinspre vest și va cuprinde cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi averse, descãrcãri electrice și condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri locale, mai ales în vest, sud şi centru. În regiunile montane, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsori, iar vântul va sufla cu intensificãri extrem de puternice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 25 de grade, iar cele minime între 0 şi 14 grade. Urmărește Dâmbovița PRESS și…

Read More

Un incendiu devastator a izbucnit într-o hală din localitatea Butimanu, iar autoritățile au intervenit prompt pentru a gestiona situația. La ora 04:14, Garda de Intervenție Cornești a răspuns apelului de urgență și a trimis două autospeciale de stingere cu apă și spumă, fiind sprijinită de Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de stingere și o autospecială cu hidroperforare, Detașamentul de Pompieri Titu cu o autospecială de stingere, și Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu o autospecială de stingere. De asemenea, Garda de Intervenție Răcari a trimis un echipaj SMURD pentru a asigura intervenția medicală în caz de necesitate. Eforturile sunt…

Read More

METEO: Toamna alungă vara târzie din peisaj, VIN PLOILE și FRIGUL, marți , 10 septembrie, vremea se răcește în jumătatea de vest a României și ploile vor fi destul de insistente. În jumătatea de est vom avea o vreme mai caldă decât ar fi normal la acest moment al anului. Miercuri (11 septembrie): Se răcește în cea mai mare parte a României și ploile vor fi în extindere. Toamna se instalează treptat în zona României, după încălzirea efemeră din zilele de 12 și 13 septembrie. Temperaturile maxime și minime ar putea scădea și mai mult din 14 septembrie 2024, când…

Read More

În prima zi de școală, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost alături de elevi, părinți și cadre didactice. Reamintim că siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate absolută pentru polițiștii dâmbovițeni. Fiecare unitate de învăţământ a fost inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, iar echipajele de poliţie au fost prezente în zona accesului în şcoli, dar și alături de elevi la festivitățile organizate pentru debutul anului școlar 2024-2025. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI

Read More

Jandarmeria Dâmbovița, alături de comunitate pentru un an școlar în siguranță, în contextul începerii noului an școlar, Jandarmeria Dâmbovița își reafirmă angajamentul față de siguranța elevilor și a cadrelor didactice. Cu un mesaj de încurajare și sprijin pentru elevi și cadrele didactice, jandarmii dâmbovițeni asigură comunitatea că vor fi prezenți și vigilenți pentru a asigura un mediu sigur în școli. Prin intermediul unui comunicat de presă, Jandarmeria Dâmbovița a transmis urările lor către toți cei implicați în noul an școlar și a subliniat importanța colaborării strânse între comunitate și forțele de ordine pentru a menține un mediu sigur și propice…

Read More

Primarul Emanuel Spătaru a dat startul noului an școlar la Răzvad, alături de copii și părinți, transmițându-le urări de succes. Într-o demonstrație de sprijin pentru educație, toți copiii din comunitate au primit rechizite pentru anul școlar, oferite de Primărie și Consiliul Local Răzvad. Această inițiativă a fost întâmpinată cu entuziasm și recunoștință în rândul părinților și elevilor, evidențiind importanța acordată educației și implicarea autorităților locale în susținerea tinerilor în procesul lor de învățare. De asemenea, școlile din Răzvad sunt apreciate pentru dotările ultramoderne, oferind un mediu propice pentru dezvoltarea academică a elevilor. Astfel, comunitatea din Răzvad demonstrează încă o dată…

Read More

Primarul ales din partea PSD al orașului Titu, Laurentiu Costache, a participat la ceremoniile de deschidere a noului an școlar, transmițând un mesaj puternic de susținere pentru elevi, părinți și cadre didactice. În discursul său primarul Costache a subliniat importanța primei zile de școală ca un început de carieră și un start al unei noi generații. A evidențiat faptul că societatea actuală este marcată de accesul instant la informații și servicii digitalizate, subliniind necesitatea adaptării rapide la această realitate. De asemenea, a subliniat responsabilitatea comună în procesul educațional, atât prin exemplul personal cât și prin implicarea la fiecare nivel al…

Read More