Târgoviște, Hai la Olimpiadă, în perioada 13 septembrie – 11 octombrie, copiii pasionați de studiul matematicii, fizicii și informaticii se pot înscrie
Browsing: Social
În localitățile cu rata de infectare între 3 și 6 cazuri la mia, Certificatul verde – obligatoriu la spectacole, cinema, nunți, conferințe
Părinții infectați cu COVID-19, vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor, începând cu data de 13 septembrie 2021
Statul român va compensa facturile la energie electrică pentru aproximativ 13 milioane de români care au un consum lunar între 30 de kWh şi 200 de kWh
ANM vine cu vești importate despre vremea din următoarea perioadă, potrivit meteorologilor vom avea parte de o răcire a temperaturilor până la finalul acestei săptămâni.
Informarea copiilor despre pericolele la care se pot expune, cu prilejul începerii noului an școlar, jandarmii, polițiștii, reprezentanți ai Instituției Prefectului
Microbuzele școlare, verificate la sânge de Poliția Rutieră, efective din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică au organizat o razie
ATENȚIE, începând cu 15.09.2021, MASCA este OBLIGATORIE pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ din Dâmbovița
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale la un incendiu în comuna Lucieni, flăcările au cuprins o casă și o anexă gospodărească
Al doilea an şcolar sub semnul pandemiei de coronavirus, începe luni, cu prezenţă fizică la cursuri în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ din România
