Complexul Turistic de Natație Târgoviște împlinește 10 ani de existență, iar aniversarea va fi marcată printr-o petrecere pe cinste, dedicată târgoviștenilor și tuturor celor care vor să se bucure de o zi de vară în mijlocul distracției!
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, îi invită pe localnici să participe duminică, începând cu ora 9:00, la evenimentul aniversar organizat la Complexul Turistic de Natație.





Programul promite o zi plină de energie și voie bună, cu muzică live, Spuma Party, aquagym, show de majorete, concursuri și multe alte surprize.
Pentru cei care vor să păstreze amintiri de la petrecere, organizatorii au pregătit și lansare de baloane cu heliu, cabină foto și videobooth 360, disponibile pe parcursul întregului eveniment.
Fie că veniți pentru distracție în apă, pentru muzică sau pur și simplu pentru atmosfera de sărbătoare, aniversarea de 10 ani se anunță a fi o zi specială la ceea ce a devenit unul dintre cele mai importante puncte de agrement din Târgoviște.
Duminică, de la ora 9:00, distracția începe la Complexul Turistic de Natație Târgoviște!

