15 familii din județul Dâmbovița au primit ajutoare de urgență de la Guvern

15 familii din județul Dâmbovița au primit ajutoare de urgență de la Guvern,acestea sunt acordate în baza anchetelor sociale efectuate de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, și sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale

„Sprijin guvernamental pentru 15 familii din Județul Dâmbovița care se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau accidente, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială.La nivelul județului nostru, 14 persoane care provin din Târgoviște, Titu, Cojasca, Corbii Mari, Gura Șuții, Mănești, Tătărani și Voinești vor beneficia de ajutoare de urgență în cazuri medicale, iar o persoană din Ciocănești va beneficia de ajutor de urgență pentru acoperirea pagubelor suferite în urma unui incendiu.Sumele sunt cuprinse între 500-7000 lei. Ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv sunt acordate în baza anchetelor sociale efectuate de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, și sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.La nivelul întregii țări vor beneficia de aceste ajutoare de urgență, aprobate de Guvernul României, 226 familii și persoane singure, în sumă totală de 1.004.500 lei.” a anunțat prefectul județului Dâmbovița, Claudia GILIA.

Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

leave a reply