3000 de lămpi pe tehnologia LED, deja montate în municipiul Târgoviște, sistemul de iluminat public din municipiul Târgoviște este modernizat pe fonduri europene.
Prin acest proiect european se realizează reabilitarea si modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin: montarea a 3800 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED, la acest moment fiind montate deja 3000 dintre acestea; implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care vor funcționa și pe baza senzorilor de mișcare; aceștia vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor în momentul în care persoane se angajează în traversarea trecerii de pietoni; dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase.

Primarul Cristian Stan a susținut o conferință de presă la ceas de seara pentru a putea prezenta modul în care funcționează noul sistem de iluminat public.

Prin implementarea proiectului se va produce o scădere a facturii la energia electrică aferentă iluminatului public. In cadrul proiectului este prevăzută și o extindere de rețea, nu foarte mare, au fost instalați și 150 de stâlpi speciali și va exista și o aplicație web de natură să permită controlul acestui sistem și va exista și un Dispecerat.

