5 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism, reținute pentru 24 de ore

La data de 4 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașelor Titu și Răcari, împreună cu procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, au efectuat 3 percheziţii pe raza orașului Titu, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism și au pus în executare 11 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2016 și până în prezent, cele 11 persoane bănuite ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către mai multe tinere, pe teritoriul Marii Britanii și Germaniei, sumele obținute fiind de aproximativ 150 000 de lire sterline.

În cauză s-a reținut că, persoanele bănuite, membrii ai aceleiași familii, ar fi ademenit tinere din mediul rural prin metoda ”Lover Boy” și sub promisiunea că se căsătoresc cu ele, le determinau să practice prostituția, facilitându-le transportul către cele două țări.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Ca urmare a continuării cercetărilor, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au reținut 5 persoane cu vârste cuprinse între 22 și 59 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de proxenetism.

Astăzi, 5 februarie, acestea vor fi prezentate instanței de judecată, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

leave a reply