Pasiunile dezvoltate în primii ani au puterea să ne însoțească toată viața, de aceea este esențial ce alegem să insuflăm copiilor noștri.
Activitățile la care sunt expuși cel mai frecvent modelează mintea, personalitatea, comportamentul și dezvoltă abilități importante, care vor face diferența pe viitor. Din această perspectivă, trebuie să îți îndrepți copilul către hobby-uri care să îi facă plăcere și să îi stimuleze intelectul în același timp. Pentru a fi sigur că faci o alegere inspirată, iată câteva idei pe care le poți încerca pentru a descoperi acele activități care i se potrivesc:
Ore de teatru
Latura artistică există în mulți dintre noi, însă nu la fel de mulți au norocul de a fi și exploatată la momentul potrivit. Mergi cu cel mic la ore de teatru și analizează cum se descurcă. Dacă observi o sămânță cât de mică de talent și, cel mai important, entuziasm înainte de fiecare întâlnire, atunci este clar că a făcut o alegere bună și ar fi indicat să continui pe acest drum.
Șahul
Jocul minții, șahul este activitatea ideală pentru cei care au o înclinație mai degrabă analitică decât artistică. Rațiunea, logica sau abilitățile strategice sunt ascuțite prin practicarea șahului, ceea ce nu poate fi decât un real avantaj pentru copiii aflați încă la vârste fragede. Activitățile care vizează în mod direct intelectul au puterea de a dezvolta mintea, inteligența și creierul.
Cititul
Influențele timpurii își pun amprenta decisiv asupra personalității și hobby-urilor pe care cei mici urmează să le dezvolte, iar cititul trebuie să ocupe un loc important în topul preferințelor, date fiind multiplele beneficii pe care le garantează. Dezvoltarea vocabularului, stimularea creativității și a imaginației, întărirea capacității de concentrare, însușirea gândirii analitice sunt doar câteva dintre acestea.
![](https://www.dambovitapress.ro/wp-content/uploads/2022/10/1.png)
Editura DPH îți vine în ajutor cu o multitudine de cărți pentru copii de 12 ani care să îți ofere garanția unor povești și informații adaptate vârstei, astfel încât cel mic să poată absorbi cât mai multe informații, în timp ce are parte de momente unice de distracție și fascinare. Povești incitante precum Călătoria lui Arthur pe Tărâmul Celălalt, enciclopedii, biografii, ilustrații, toate acestea te vor ajuta să creezi o bibliotecă întreagă din care copilul tău să aleagă zilnic cel puțin o carte care să îl poarte în locuri nebănuite.
Desenul
Observă îndeaproape cum alege cel mic să își petreacă timpul acasă. Dacă adesea îl surprinzi așternându-și imaginația și creativitatea pe hârtie sau chiar pe mobilă și pereți, atunci este clar că este cazul să îi fructifici această pasiune. Să îi oferi șansa să își pună în valoare talentul într-un mediu propice, special creat în acest sens poate fi o ocazie unică pentru care îți va mulțumi, cu siguranță, câțiva ani mai târziu.
Practicarea unui sport
Nici condiția fizică nu trebuie neglijată, de aceea practicarea măcar a unui sport este absolut necesară. Fie că vorbim de fotbal, înot, tenis, gimnastică, alergat, dansuri și nu numai, toate aceste activități sunt o modalitate de dezvoltare armonioasă, în timp ce copilul învață ce înseamnă disciplina, perseverența, consecvența și alte astfel de principii de viață sănătoase.
Rezolvarea unor puzzle-uri
O activitate pe care o puteți aborda seara, în familie, este încercarea de a pune cap la cap piesele unui puzzle complex, dar distractiv. Pentru un copil de 12 ani este ideal să petreacă timp de calitate alături de părinți sau prieteni, făcând o activitate distractivă și educativă în același timp, ținându-l concentrat și atent.
Dă șansa copilului tău să se dezvolte armonios făcând propriile alegeri în ceea ce privește hobby-urile și bazează-te întotdeauna pe Editura DPH că îl va ajuta să includă și cititul pe lista priorităților zilnice.