Un tir nu a păstrat distanţa în mers şi a intrat în coliziune cu alte două autoturisme. În urma impactului a rezultat şin o victimă, care a fost transportată la spital. La faţa locului se află poliţia,pompierii i ambulanţa.
Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum si de trafic!
Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!