7 august, Ziua internaţională a berii, în prima zi de vineri a lunii august, este marcată, începând cu anul 2008.
Ideea unei astfel de zile a aparţinut lui Jesse Avshalomov, care, în anul 2007, a convins, împreună cu mai mulţi prieteni şi împătimiţi ai acestei băuturi, patronul unui bar local să declare ziua de 5 august drept zi a berii. Apoi, evenimentul a fost popularizat pentru a fi marcat ca o sărbătoare la nivel mondial. Astfel, în următorul an, a fost organizată o campanie de promovare în Marea Britanie şi în America de Sud.
Impactul mondial a avut loc în anul 2011, când a fost creat un site de internet, unde au fost publicate argumente ce susţineau celebrarea Zilei internaţionale a berii. La început a fost folosit un hashtag pe reţeaua Twitter, care a fost bine primit de către internauţi. Ziua a fost rapid popularizată pe reţelele de socializare, fiind creată desigur şi o pagină pe Facebook. Toate aceste acţiuni au făcut posibilă, în 2011, organizarea a 276 de festivităţi în 138 de oraşe din 23 de ţări din întreaga lume, care au fost înregistrate pe pagina www.internationalbeerday.com.
Totodată, această zi este dedicată celor care muncesc tot anul pentru a asigura consumul de bere.
România ocupă locul şapte în UE la producţia de bere, cu 1,7 miliarde litri în 2020, adică 5% din volumul produs la nivel european, topul fiind condus de Germania (24%), Polonia (12%), Spania (10%), Olanda (8%), Franţa (7%) şi Cehia (6%), arată datele Eurostat.
Majoritatea berilor sunt fabricate după acelaşi proces, din patru ingrediente principale: apă, care reprezintă peste 90% din compoziţie; malţ din orz, orez sau grâu; hamei şi drojdie. Datorită malţului, berea conţine o cantitate importantă de fibre solubile, o jumătate de litru de bere putând asigura 10% din necesarul zilnic de fibre al organismului.