Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă astăzi, 16 iulie, între orele 12:00 și 22:00, pentru întreg județul Dâmbovița, alături de alte zone din țară.

Meteorologii avertizează că sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului cu rafale de 50–70 km/h, iar izolat pot apărea vijelii și căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1–3 cm).

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp, existând riscul producerii de acumulări de apă și al unor efecte locale.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în timpul furtunilor, să nu se adăpostească sub copaci sau în apropierea stâlpilor de electricitate și să își asigure obiectele care pot fi luate de vânt.
Chiar dacă avertizarea vizează în mod special anumite regiuni, fenomene de instabilitate atmosferică pot apărea local și în restul țării.


