11 februarie este Ziua Europeană a Numărului unic de urgenţă 112, în România, servicul de urgență 112 a fost implementat în anul 2004.
Numărul unic de urgenţă 112 este gratuit si valabil în toate ţările UE. Acest număr este rezervat doar apelurilor ce necesită intervenţia IMEDIATĂ a serviciilor de urgenţă (Ambulanţă, Pompieri, Poliţie şi Jandarmerie).

Amenda pentru apelarea falsă sau abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.
Numărul 112 este numărul de urgenţă disponibil gratuit, non-stop, atât prin linii de telefonie fixe, cât şi prin telefoane mobile, oriunde în Uniunea Europeană. Numărul unic de urgenţă 112 este disponibil în următoarele ţări: toate statele membre ale UE, Albania, Georgia, Republica Moldova, Islanda, Muntenegru, Norvegia, Serbia, Elveţia, Turcia, menţionează site-ul http://www.eena.org.
Cetăţenii pot apela numărul 112 pentru a contacta serviciile de urgenţă – poliţia, serviciile medicale de urgenţă şi pompierii. EENA consideră că existenţa unui număr unic de urgenţă pretutindeni în Europa reprezintă un beneficiu direct pentru cetăţeni, dar, din păcate, acest număr care poate salva vieţi este în mare măsură necunoscut. Astfel, mai puţin de jumătate dintre cetăţenii europeni identifică 112 drept numărul pe care trebuie să-l apeleze în caz de urgenţă oriunde în UE.
În 2019, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă din România a aniversat 15 ani de activitate. Cu prilejul Zilei europene a numărului unic de urgenţă 112, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă din România s-a alăturat, în 2019, campaniei desfăşurate de Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă, care şi-a propus să prezinte publicului operatorii 112 şi dispecerii din agenţiile de intervenţie, se arată pe site-ul https://www.romania2019.eu/. Operatorii 112 sunt cei care preiau în fiecare an milioane de apeluri de la cei care le solicită ajutorul şi fac legătura cu dispecerii din agenţiile de intervenţie. Campania #Oamenii112 şi-a propus să îi prezinte pe cei care prin munca lor gestionează intervenţiile în situaţii de urgenţă.
EENA organizează în fiecare an diferite evenimente – Conferinţa anuală a EENA, ateliere de lucru, Gala Europeană a Premiilor 112, sărbătorirea Zilei europene a numărului unic de urgenţă 112 – cu scopul de a reuni comunitatea serviciile de siguranţă publică şi de urgenţă. În 2022, la Palais des Congres, Marseille Chanot, în Franţa, vor avea loc atât Gala Europeană a Premiilor 112 (la 27 aprilie), cât şi Conferinţa şi Expoziţia EENA 2022 (între 27-29 aprilie), potrivit https://eena.org/.