66 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului din bugetul de stat pentru acest an au fost alocate pentru a derula și în semestrul doi al anului școlar în curs a Programului “Masă caldă pentru preșcolari și elevi” din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Sunt peste 68.000 de preșcolari și elevi care vor beneficia de acest program. Principalul rol, evident, este acela de a contribui la prevenirea excluziunii sociale, a abandonului școlar și a îmbunătăți performanțele școlare.
„În perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat vor primi cu titlu gratuit un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei pe beneficiar, incluzând TVA. Se vor distribui produse alimentare obţinute în unităţi autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar-veterinare. Programul se derulează în paralel cu alte programe similare implementate şi cu sprijinul autorităţilor publice locale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Școlile din Dâmbovița unde se implementează acest program: comuna DRAGOMIREȘTI -ȘCOALA GIMNAZIALĂ RÂNCĂCIOV, comuna DĂRMĂNEȘTI-ȘCOALA GIMNAZIALĂ DĂRMĂNEȘTI și comuna GLODENI-ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BUICĂ IONESCU”