Joi, 28 aprilie a.c., în jurul orei 12:00, pompierii din cadrul Detaşamentului Târgovişte au fost anunțați despre producerea unui incendiu izbucnit în Târgovişte pe str. Liniştii, în zona de depozitare aflată în subsolul Hotelului Tolea.
A fost doar un exercițiu de antrenament al ISU Dâmbovița
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, autospeciala de lucru și salvare de la înălțime și 23 de pompieri.Incendiul, care se manifesta cu degajări mari de fum a fost localizat rapid de pompieri.
Focul nu s-a extins în afara depozitului, incendiul fiind lichidat în scurt timp. Pe timpul operațiunilor de lichidare a incendiului din subsol, comandantul intervenţiei este anunţat despre faptul că două persoane s-au autoevacuat pe terasa de la ultimul etaj și necesită evacuarea de la înălțime.
Concomitent se desfășoară operațiuni de verificare a spatiilor și salvare a persoanelor cazate în hotel. Au fost identificate 20 de persoane cazate în hotel care sunt evacuate de către pompieri. Pentru evacuarea fumului, pompierii desfășoară operațiuni de ventilare a spațiilor.
După evaluarea medicală efectuată de către paramedicii SMURD a persoanelor evacuate, aceștia nu au identificat persoane rănite sau intoxicate cu fum. Cele două persoane de pe terasa blocului, unde s-au refugiat din cauza fumului dens, au fost evacuate în siguranță.
Obiectivul general al exercițiului a fost acela de pregătire a forțelor de intervenție și antrenamentul în conducerea şi coordonarea echipajelor în situaţia declanşării unui incendiu la o unitate hotelieră.Totodată, s-a urmărit modul de colaborare între structurile participante la intervenție și verificarea funcționării fluxului informațional-decizional.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News