Momente de alertă, ieri după-amiază, în zona Cota 1000, după ce un urs a fost observat în apropierea unei zone frecventate de turiști.
Prezența animalului sălbatic a fost semnalată în jurul orei 15:25, iar autoritățile au intervenit de urgență pentru gestionarea situației. La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Gărzii de Intervenție Fieni, un echipaj SMURD, precum și efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Pentru protejarea populației, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert, prin care cetățenii au fost sfătuiți să evite zona, să nu încerce să se apropie de animal și să respecte indicațiile forțelor de intervenție.
Autoritățile reamintesc că, în cazul întâlnirii cu un urs, este important să vă păstrați calmul, să nu îl provocați și să apelați de urgență numărul 112. Situația a fost monitorizată pentru prevenirea oricărui incident.


