Mare atenție! Județul Dâmbovița este vizat de un COD PORTOCALIU de ploi, Administrația Națională de Meteorologie a emis un mesaj de atenționare COD PORTOCALIU valabil pentru zona montană a județului Dâmbovița în intervalul 5 iulie, ora 14 – 5 iulie, ora 23.
În intervalul menționat vor fi perioade vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.

În cazul manifestării fenomenelor prognozate,ISU Dâmbovița recomandă cetățenilor:
✅ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
✅ rugăm cetățenii să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei;
✅ urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților;
✅ ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor;
✅ pe timpul căderilor de grindină adăpostiți-vă în locuințe sau alte spații care vă asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, parcați autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✅ În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați traversarea râurilor prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora;
✅ construiți bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundație;
În cazul unei situații de urgență reale, anunțați de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

