Pe 6 august 2023,Schimbarea la Faţă a Domnului şi este cunocută în popor sub numele de Probojenia.
Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul i-a luat pe Sfinţii Petru, Iacov şi Ioan pe muntele Taborului şi „S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a străluit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.
Astfel, minunea s-a săvârşit cu câteva zile înainte de patimile Mântuitorului, cu scopul de a întări credinţa apostolilor, ca atunci când vor vedea patimile, moartea şi îngroparea Mântuitorului să nu se tulbure.
Schimbarea la faţă a Domnului ne arată că Iisus Hristos a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu: „Hristos se schimbă la Faţă,nu luând ceea ce nu era, nici preschimbându-Se în ce nu era, ci arătând ucenicilor ceea ce era, deschizându-le lor ochii şi făcându-i din orbi văzători”.
Din popor se mai spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească.
Cine spală haine pe 6 august, de sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe; Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba;
Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă; Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.
În această zi, pe 6 august de Schimbarea la Faţă a Domnului, nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News