Târgul de cariere și dezvoltare profesională, va avea loc pe 31 octombrie și 1 noiembrie 2024, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Acest eveniment promite să fie o oportunitate unică pentru studenți, absolvenți și profesioniști care doresc să își contureze cariera.
Târgul de cariere și dezvoltare profesională se va desfășura la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, în Campus, pe Aleea Sinaia, nr. 13, Corpul B, Parter.
Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu lideri din diverse domenii, să descopere oportunități de angajare și să participe la sesiuni de mentorat dedicate dezvoltării personale și profesionale. De asemenea, vor putea învăța cum să-și îmbunătățească CV-ul, să se pregătească pentru interviuri de succes și să își dezvolte abilitățile de leadership.
Printre speakerii invitați se numără nume cunoscute precum Andrei Picioruș, Ilona Balint, Oana Voicu, Mihaela Sandu și Alexandru Tomescu, care vor împărtăși din experiențele lor și vor oferi sfaturi valoroase celor prezenți.
Nu rata ocazia de a te inspira și de a face pași importanți în cariera ta! Târgul de Cariere și Dezvoltare Profesională te așteaptă!


