Municipiul Târgoviște devine un centru important pentru înot, în martie 2024, administrația târgovișteană a demonstrat încă o dată că este un susținător al educației și sportului de performanță, prin implicarea activă în diverse proiecte educaționale și sportive.
Primăria Târgoviște, în parteneriat cu Universitatea „Valahia” și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, a oferit sprijin continuu pentru studenți și elevi, facilitând activități de practică și ore de educație fizică la bazinul olimpic din Complexul Turistic de Natație. Studenții la specializarea înot ai UVT au avut ocazia să își perfecționeze tehnicile în cadrul unor sesiuni dedicate, în timp ce elevii din cadrul Liceului Tehnologic de Transporturi Auto, clasa sportivă, s-au antrenat intens pentru a-și îmbunătăți performanțele.

Mai mult decât atât, înotătorii din Constanța, Costinești, Tuzla și Mangalia au venit la Târgoviște pentru a se pregăti la cel mai înalt nivel, atrași de dotările moderne ale bazinului olimpic și de peisajele pitorești ale Cetății.
Luna martie a fost una de succes pentru înotătorii locali! Trei dintre aceștia – Antonia Pădure, Andrei Dobre și Pavel Goran – au obținut baremuri de calificare pentru etapa finală a Campionatului Național, iar Ștefan Alecu a surprins pe toată lumea, urcând pe podium la prima sa competiție, Cupa Mărțișor 2024. Un start promițător pentru viitorii campioni ai Târgoviștei!
Târgoviște continuă să fie un far al educației și sportului, un loc unde tinerii își pot construi cariere și pot aduna succese, atât pe plan național, cât și internațional!